"Dacă te rogi Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu Cel în Treime, nu-L căuta în afara ta, încearcă să-L vezi în tine, trăind în Tine, ca şi cum te-ar pătrunde şi te-ar cunoaşte în chip desăvârşit"
Categorie: Credinta Ortodoxa
Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om și despre lume, așa cum ni l-a dat Însuși Dumnezeu cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârșită.
Toma, cu dreapta lui cea iubitoare de încredinţare, a cercat coasta Ta cea de viaţă dătătoare, Hristoase, Dumnezeule; că dacă ai intrat, uşile fiind încuiate, dimpreună cu ceilalţi Apostoli, a strigat către Tine: Domnul meu eşti şi Dumnezeul meu.
Din izvorul tău cel nesecat, ceea ce eşti de Dumnezeu dăruită, îmi dăruieşti mie, izvorând pururea, curgerile harului tău mai presus de cuvânt. Căci ca ceea ce ai născut mai presus de cuget pe Cuvântul, te rog să mă rourezi cu darul tău, ca să grăiesc ţie: Bucură-te, apă izbăvitoare!
Pe cînd încă nu era pe tronul Bizantului, Leon a întîlnit un orb, pe care l-a luat de mînă spre a-l călăuzi. Acest bătrîn, însă, era un om luminat de Dumnezeu şi neîncetat predica creştinilor că, în pădurile imperiale, sînt izvoare şi lacuri ce sînt ocrotite de Maica Domnului, apărătoarea sihaştilor din acele locuri.
Tradiţia spune că cei doi, afundaţi în discuţiile lor teologice, despre marele praznic al Învierii Domnului, s-au rătăcit în acele sălbatice împrejurimi împădurite. Bătrînul i-a cerut lui Leon apă de băut, dar negăsind, s-a întristat. Atunci, un glas de sus i-a spus: „Nu este nevoie să te osteneşti, Leon, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone împărate, mai adînc în pădurea acesta! şi luînd cu mîinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi udă cu ea ochii cei nevăzători şi se va cunoaşte de îndată cine sînt Eu“. Minunea s-a petrecut în clipa în care tînărul a făcut întocmai cum i s-a relevat de sus, şi a descoperit într-o poiană un izvor miraculos cu „apă dumnezeiască“.
După ce şi-au potolit setea, Leon i-a atins cu apă ochii orbului, care şi-a recăpătat lumina. „Maica Domnului, eşti aici! Te-am găsit!“, a strigat bătrînul cu lacrimi în ochi. Copleşit de minune, Leon a căzut în genunchi şi a rostit: „Am văzut lumina cea adevărată, pe Maica Preacurată… Aici este Izvorul Tămăduirii… fîntîna dătătoare de sănătate“. Bătrînul înţelept i-a prezis lui Leon că, nu după multă vreme, va ajunge împărat. Prima grijă a noului împărat a fost să ridice o biserică în cinstea Maicii Domnului, lîngă izvorul dătător de tămăduiri, cu apă miraculoasă.
Minunile n-au încetat să se petreacă, în acel dumnezeiesc loc. Împăratul Iustinian, al Bizanţului, s-a vindecat şi el de suferinţă, la acel izvor, fapt pentru care a ridicat, în secolul VI, o biserică impunătoare pe locul celei vechi, care va fi refăcută şi înzestrată cu odoare de preţ de către succesorii săi: Vasile Macedoneanul şi fiul acestuia, Leon cel Înţelept.
Tradiţie şi continuitate
Secolele au trecut unul după altul şi, în ciuda vitregiilor istoriei, Izvorul Tămăduirii de la Constantinopol nu a secat niciodată, aducînd celor credincioşi bucurie şi vindecare sufletească şi trupească. După primul război mondial, statul turc, pe teritoriul căruia se află acest binecuvîntat izvor, a reamenajat zona, transformînd-o într-o adevărată oază de odihnă şi tratament, păstrîndu-i însă numele de Izvorul Tămăduirii. Eparhia Romanului are un astfel de loc presărat cu izvoare tămăduitoare, la Slănic Moldova, unde, în luna iulie 1801, a fost descoperit primul izvor mineral, iar, de atunci, pelerinii din întreaga lume poposesc temporar, pentru vindecarea unor afecţiuni.
În Vinerea de după Paşte, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, este un frumos obicei la creştini să se sfinţească apa, apoi, cu aceasta se stropesc întîi casele, fîntînile, troiţele, precum şi creştinii, în amintirea evenimentului petrecut în jurul anului 454 la Constantinopol, cînd acel orb a primit, de la Maica Domnului, tămăduire prin intermediul apei sfinţite. Şi noi serbăm cu mare evlavie şi bucurie această zi, rugîndu-ne Maicii Domnului, cum zice o cîntare bisericească. „Izvor eşti cu adevărat stăpînă, al apei celei vii, că Tu speli bolile cele cumplite, Cea ce ai izvorît pe Hristos, apa cea de mîntuire…“
Preot protopop Florin Ţuscanu
Sursa: Parintele Mihail Stanciu – Arhimandrit la Mănăstirea Antim – București și la Mănăstirea Sfânta Theodora – Thessalonik
Cuvinte de învățătură ale Părintelui Mihail Stanciu, Arhimandrit la Mănăstirea Antim – București și la Mănăstirea Sfânta Theodora – Thessalonik, rostite în a doua zi de Paști, 6 mai 2024, la Mănăstirea Antim din București
Sursa Youtube: Parintele Mihail Stanciu – Arhimandrit la Mănăstirea Antim – București și la Mănăstirea Sfânta Theodora – Thessalonik
Dumnezeu prealuminos, Domnul Iisus Hristos Din morți, iată, a-nviat Și-a lăsat nevătămat Giulgiul parcă înghețat În mormântul sigilat Și de oșteni apărat.
Pe-a sa Maică-a bucurat, Pe femei le-a-ntâmpinat Și i-a binecuvântat Pe-apostolii ce-au aflat Că lor li S-a arătat Ca un grădinar din sat.
…
Doamne, vino și la noi, Că ni-s sufletele sloi De frică și stăm crispați În case toți izolați, De-alți „oșteni” înconjurați!
Treci prin ziduri, fă-le zob, Leagă și acel microb Ce ne-a-mbolnăvit mor(t)al Și ne-a dezbinat global!
Varsă-n noi iubirea Ta Și ne umple inima Cu harul Tău pururea!
Iară noi îți mulțămim, Și-ntr-un glas mărturisim:
Viața Ta în dar primim.
(19 aprilie 2020
Sursa: Parintele Mihail Stanciu – Arhimandrit la Mănăstirea Antim – București și la Mănăstirea Sfânta Theodora – Thessalonik